În fiecare zi mă aşez la masa discuţiilor cu jurnalul meu.Este un monolog deliberat,eu scriu-el mă ascultă,eu corijez greşelile-el mă îmbărbătează.Între cuvintele mele zăpăcite şi tăcerea lui ia naştere o fuziune.Formăm un "cuplu" de invidiat,deoarece ne înţelegem de fiecare dată,fără excepţii.Cînd îl deschid mă învăluie o stare de inspiraţie,îi simt opsitalitatea şi mă las copleşită de lumea lui pe care tot eu am plăsmuit-o din cele mai curate invocaţii ale sufletului meu.
Pot afirma că jurnalul meu este un adevărat gentleman,deoarece nu-mi taie vorba cînd am ceva de spus şi în acelaşi timp îmi este prieten,fiindcă îmi cunoaşte cele mai confidenţiale gînduri.
Eu sunt autoarea lui-el îmi este tovarăş.Eu îi tipăresc istoriile mele pe paginile lui care rămîn pentru el o povară.Povara pe care o poartă doar în numele meu şi doar pentru a mă marca ca personalitate.E o jertfă adusă de el la pragul uşii mele.
Mă întristează vremelnicul moment cînd nu reuşesc să-i dau viaţă şi să scriu în el şi observ cum mă priveşte abătut de pe locul unde stă.Timpul este un duşman şi trasează între noi acel mic hotar care ne face să fim din ce în ce mai îndepărtaţi,însă mereu dorinţa de a-i cuprinde conţinutul care mă determină prevalează şi hotarele se estompează,iar eu revin din nou la discuţii cu jurnalul meu!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu