"When deeds speak words are nothing"

Oamenii nu-și uită sfîntul obicei de a-i hrăni pe ceilalți cu vorbe amăgitoare zile sau ani la rînd care se transformă tot mai mult într-o rutină plictisitoare,pot da speranțe zadarnice și idei deșarte în pofida lor.Pot căuta o modalitate de a-și cîștiga bunăvoința,însă structura lui de om este una consumatoare de timp și doar atît.Este anume așa,deoarece nu prezintă nici un fel de perspectivă imaterială și nu exteriorizează nici o importanță.
Însă dincolo de rutina cuvintelor care totuși se sfîrșește,apare virtuozitatea faptelor.Ele sunt eroii vremurilor vechi și prezente.Faptele ocupă poziția dominantă în existența noastră și acolo unde ele apar,cuvintele devin volatile.
Cuvintele sunt mai mult bombastice dacă nu au în spatele lor cîteva dovediri,dar omul e o fire credulă și uită de legea demonstrării și se lasă în voia lor,a cuvintelor.
Faptele nu sunt o cerință,decît doar pentru cei egoiști,în rest ele sunt de origine voluntară.

Sub acelaşi cer cu stele

Suntem toţi sub acelaşi cer cu stele,sub care devenim mai deschişi şi mai adevăraţi,fără măşti adiţionate feţei.
În perioada de seară cînd soarele îşi pleacă capul,fermecat de esteticul lunii,ne deschidem sufletele spre ansamblul de corpuri cereşti care se înşiră haotic şi  pigmentează cerul.Ne scoatem uşor de pe capul îngrelat masca de fier care credem că este eternă,însă ruinarea parţială ne vorbeşte despre expirarea termenului de valabilitate.Mici puncte de acuarelă albă veghează întunericul care ne promite noi încercări.
Stelele ne citesc povestea sufletului nostru prin intermediul luminii care o exalează.Ele ne consolează rănile şi le brodează o nouă formă.
La fiecare stea se găseşte cîte un camarad de origine pământească care îşi divulgă enigmele şi îi încredinţează leziunile lăuntrice.Ea le explorează,iar mai apoi se adînceşte în profunzimea lor.Îi vindecă rănile şi îl îndreaptă pe căi oculte.Doar un visător înnăscut ajunge la izvorul vindecării ce purcede chiar din inima Universului.
Însă imediat după ce întunericul îşi ascunde chipul după primele razele de lumină,cu toţii ne deviăm de natura noastră şi ne asigurăm că am acoperit faţa cu masca necesară.Ne debarasăm de lumea pe care am păşit şi revenim la realismul actual.

Povara lui - istoriile mele !

În fiecare zi mă aşez la masa discuţiilor cu jurnalul meu.Este un monolog deliberat,eu scriu-el mă ascultă,eu corijez greşelile-el mă îmbărbătează.Între cuvintele mele zăpăcite şi tăcerea lui ia naştere o fuziune.Formăm un "cuplu" de invidiat,deoarece ne înţelegem de fiecare dată,fără excepţii.Cînd îl deschid mă învăluie o stare de inspiraţie,îi simt opsitalitatea şi mă las copleşită de lumea lui pe care tot eu am plăsmuit-o din cele mai curate invocaţii ale sufletului meu.

Pot afirma că jurnalul meu este un adevărat gentleman,deoarece nu-mi taie vorba cînd am ceva de spus şi în acelaşi timp îmi este prieten,fiindcă îmi cunoaşte cele mai confidenţiale gînduri.

Eu sunt autoarea lui-el îmi este tovarăş.Eu îi tipăresc istoriile mele pe paginile lui care rămîn pentru el o povară.Povara pe care o poartă doar în numele meu şi doar pentru a mă marca ca personalitate.E o jertfă adusă de el la pragul uşii mele.

Mă întristează vremelnicul moment cînd nu reuşesc să-i dau viaţă şi să scriu în el şi observ cum mă priveşte abătut de pe locul unde stă.Timpul este un duşman şi trasează între noi acel mic hotar care ne face să fim din ce în ce mai îndepărtaţi,însă mereu dorinţa de a-i cuprinde conţinutul care mă determină prevalează şi hotarele se estompează,iar eu revin din nou la discuţii cu jurnalul meu!!!

Sărbători Pascale

Suntem în ajunul sărbătorilor Pascale care îşi schimbă data în fiecare an.În anul acesta ne vom bucura de sărbătoarea Paştelui chiar în acest weekend.Această sărbătoare este unica scăpare pentru sufletele noastre în care am lăsat să intre fărădelegile.Este ieşirea din flacăra ispitelor şi tentarea spre o viaţă mai bună.
Lumina şi căldura acestei sărbători intră in fiecare casă şi în fiecare inimă,dar nu fiecare o îmbrăţişează.Oamenii nu se ispăşesc la timp şi intră într-o sărbătoare murdari la suflet,intră în biserică fără a şti pentru ce au intrat,sunt ameţiţi de cuvinte murdare şi gînduri smulse din sînul infernităţii.
Această sărbătoare inocentă este o strigare la conştiinţa umană care doarme de veacuri.Paştele ne reaminteşte de valorile morale,de credinţa fie în sine fie în Ceva Sfînt şi desigur ne reaminteşte că lucrurile şi faptele nu rămîn nerăsplătite.
Atmosfera de Paşti este una feerică,este momentul de satisfacţie sufletească petrecut în componenţa familiei.Mai puţin contează mîncărurile şi băuturile de pe masă.
Mergînd la biserică ani la rînd,observ oameni cu felurite bucate înşirate pe teritoriul bisericii care îşi aşteaptă rîndul sfinţeniei, şi este o mare bucurie pentru mine să observ că lumea este adepta acestei sărbători,care necesită atenţie şi făgăduire.
Vă urez un Paşte cît se poate de călduros!!!

Schimbări

Trăim într-o țară și într-o lume în care oamenii te zdrobesc de pe picioare doar ca să-și îndeplinească plăcerile sale.Pământenii au devenit zombați,au uitat de unde pleacă și țin minte doar locul unde ajung.Cei bogați nu îi mai ajută pe cei nevoiași.
După ce ne conducem?Unde mergem?Care sunt regulile secolului nostru?
O mică schimbare săvîrșește un pas spre modificațiunea comună .Dacă fiecare din noi ar face acest pas lumea ar deveni mai bună,iar schimbările bune duc spre rezultate mai bune.Dacă nu ne bazăm pe alte priorități,lumea ne conduce și noi devenim neputincioși în fața ei.Puțini dintre cei care reușesc să fie diferiți,însă ei sunt și vor fi cei care vor schimba lumea și vor face istoria.Fă și tu o schimbare,dar începe cu tine!

Scrisori de pe front...

Niciodată nu am avut măcar o mică posibilitate să citesc o scrisoare sosită de pe front,însă mereu am fost fascinată de modul de relatare a emoţiilor soldaţilor care se aflau în sînul războiului.În plicul pentru scrisoare,soldaţii mai puneau pe lîngă aceasta şi cîte o îmbrăţişare,cîte un cuvînt bun şi desori cîte un adio.Deşi unii din ei nu aveau studii superioare,erau tineri şi foarte tineri însă scriau într-un mod care mă lasă lipsită de cuvinte şi cuprinsă de fiori.
Pentru ca să înţelegeţi despre ce sentimente vorbesc am să public cîteva scrisori colecţionate de Sian Price.
Autorul acestei scrisori este un tînăr de 24 de ani pe nume Michael Andrew Scott,pilot care a murit în bătălia de lîngă Canalul Mânecii în anul 1941.

Chestia aia pe care o numim viaţă nu este decât o etapă intermediară în dezvoltarea noastră", i-a scris Scott tatălui său

,,Dacă citiţi aceste rânduri, trebuie să ştiţi că nu mai sunt în viaţă. Oricât de grea este această veste, este mai bine să ştiţi că nu mai trăiesc decât torluni întregi de incertitudine. Vreau să ştiţi un singur lucru: aţi fost un real sprijin pentru mine pe parcursul acestui război îngrozitor. Chiar dacă atunci când eram împreună îmi era greu să îmi exprim sentimentele faţă de voi, războiul m-a eliberat de toate barierele care îmi condiţionau exprimarea sentimentelor. Vă iubesc, dragii mei părinţi"

Dragostea fie de părinţi,fie de persoana iubită a fost tema principală expusă pe o foaie de hîrtie în acei ani grei de război.

Încă un exemplu că războiul distruge dragostea îl atestăm, în următoarea scrisoare:

,,Sper că ai o viaţă minunată şi împlinită. Să te căsătoreşti şi să ai copii. Eu te voi iubi mereu", i-a scris Neil Downes în vîstă de 20 de ani iubite sale.

,,Îmi pare rău că ai fost nevoită să treci prin acest chin, iubita mea. Am ajuns şi aici. Îşi voi spune câteva ultime cuvinte. Te iubesc mult şi vreau ca tu să îţi refaci viaţa, după ce eu nu voi mai fi. Să te căsătoreşti, să faci copii, să fii fericită. Eu mereu voi veghea asupra ta! Să nu uiţi să joci la loto numerele mele norocoase. Le-am zis părinţilor mei să îţi dea nişte bani din contul meu, pentru ca să te descurci mai uşor! Te iubesc şi te voi iubi mereu".

Locotenentul Eric Fox Pitt a murit la Ypres în 1917 la doar 24 de ani,dar înainte de aceasta a reuşit să trimită o scrisoare acasă,acolo unde îl aştepta o mamă disperată...

" Draga mea mamă,mă aflu pe patul de spital,într-un loc unde moartea ne ameninţă pe fiecare.Ştiu că am promis că voi fi mereu alături de tine,însă acum sunt mai aproape de moarte ca niciodată.Un singur lucru mă macină,acum că dispariţia mea îţi va provoca o durere imensă.Mă rog,pe patul de moarte ca gîndurile mele bune să vegheze mereu asupra ta şi să ştii mereu că te-am iubit enorm" .

Războiul-duşmanul iubirii!

Am scris acest articol pentru a aduce la cunoştinţă întreaga omenire că suntem la un pas de declanşare a unui război crîncen,situaţia vecinilor noştri din partea de Est este una înverșunată,iar pacea este un element fragil,dar atît de necesar pentru omenirea din secolul XXI !!!

Explozie de zîmbete :)

Cine zîmbesc cel mai des?
Desigur că copiii.O fac atît de inocent și luminos încît nu pot să cred că maturii au zîmbit și ei cîndva așa.
Pe lîngă faptul că zîmbetul stimulează creierul pentru producerea endorfinei și serotoninei,mușchii faciali,el mai face să crească nivelul de fericire din organism,care cu vîrsta se micșorează.
Zîmbetul este un element necesar în garderoba omului,însă el nu se vinde în magazine sau mall-uri.
Ce s-ar întîmpla dacă ar dispărea zîmbetele?
Este ineluctabil faptul că lumea ar deveni deprimată,melancolică,etc.
Dar ce s-ar întîmpla dacă omenirii i s-ar întoarce acest lux?
O explozie de zîmbete ar răsuna pe tot Pământul nostru drag și ar reapărea culorile fericirii în întregime!
Zîmbetul este fericirea care se află cel mai aproape de noi,chiar sub nasul nostru :)

Sfat: Pentru a zîmbi mai des,faceți ceea ce este drag inimii voastre și petreceți timpul cu cei ce vă fac fericiți!!!